Acceptarea luptei

16 octombrie 2026 · Gabriel

Nimeni nu te pregătește pentru momentul în care un medic rostește cuvintele boala Parkinson. Eu nu eram pregătit și mi-a luat mult timp să ajung unde sunt acum.

Apoi, ca și cum asta n-ar fi fost de ajuns, lumea s-a schimbat. A venit COVID-ul, toată lumea era izolată și speriată, iar în aceiași ani l-am pierdut pe tata. Nu a fost din cauza virusului, dar pierderea a fost la fel de grea. Mă confruntam cu propria boală și cu propriul doliu într-o perioadă în care nu mă puteam sprijini pe oameni așa cum aveam nevoie.

Mai întâi a venit negarea. Poate analizele erau greșite. Poate tremorul, rigiditatea, încetineala erau doar stres sau oboseală. Îmi spuneam că o să treacă. N-a trecut.

Apoi a venit furia. De ce eu? De ce acum? Ani la rând fusesem cel puternic, cineva care putea merge mai departe când lucrurile deveneau grele. Să simt că propriul corp nu mă mai ascultă a fost ca o trădare. Pandemia și pierderea tatălui meu n-au făcut decât să adâncească furia.

Apoi au venit negocierea și tristețea. Am căutat scurtături, un miracol, o cale prin care totul să dispară. Când mi-am dat seama că nu există, a venit durerea, și a fost o durere dublă. L-am jelit pe tatăl meu și am jelit omul care fusesem și viitorul pe care mi-l imaginasem.

Și apoi, încet, a venit acceptarea. Nu o capitulare, ci o decizie liniștită: aceasta este realitatea mea, deci ce pot face în privința ei?

Întrebarea asta a schimbat totul.

Am învățat că stimularea cerebrală profundă (DBS) este un instrument puternic, dar nu este soluția finală. Poate ameliora multe dintre simptome, dar nu vindecă boala. Parkinsonul va rămâne cu mine. Ce pot face este să-i îngreunez drumul înainte.

Pentru mine, răspunsul este mișcarea. Exercițiul fizic este unul dintre puținele lucruri care sunt cu adevărat în mâinile mele. Fiecare antrenament, fiecare plimbare, fiecare sesiune de stretching sau de box este un mod de a-i spune bolii: nu tu decizi cât de repede merge asta. Cercetările sunt încurajatoare: exercițiile regulate îmbunătățesc echilibrul, forța, mobilitatea și starea de spirit, iar mulți specialiști cred că pot ajuta la încetinirea impactului bolii în timp.

Unele zile sunt mai grele decât altele. În unele dimineți corpul îmi spune nu, și eu o fac oricum, chiar dacă doar puțin. Să fii prezent contează mai mult decât să fii perfect.

Dacă ești la începutul acestui drum, nu-ți voi spune că e ușor. Dă-ți timp să jelești. Toate aceste etape sunt reale și ai voie să le simți pe fiecare. Dar când ești pregătit, fă acel prim pas. Acceptă-ți realitatea, apoi începe să faci ceva.

Pentru că acceptarea nu este sfârșitul luptei. Este locul unde lupta începe.

Gabriel